Cu cat ne facem mai mari si mai plini de logica si toate chestiile alea de care o sa ne saturam, ne dam seama ca de fapt sunt si ele bune la ceva. Ma refer la lucrurile care ne fac sa ne intelegem intre noi si pe noi. Asta vrea sa sugereze si titlul textului.

Cu toate astea, mereu spunem (sau majoritatea spun) “nu sunt in masura sa ma autocaracterizez, sa spuna ceilalti ce cred despre mine”. Mi se pare putin ciudat pentru ca nu ceilalti sunt alaturi de tine si gandurile tale clipa de clipa si tu esti singurul in masura sa faca schimbari la tine. Asadar, ati inteles ca sunt de parere ca eu ma autocaracterizez cel mai bine si ca eul din aceasta propozitie e de fapt generic.

Sa inveti sa fii ceea ce esti si sa accepti ceea ce nu esti.

Sa inveti sa fii ceea ce esti: De ce spun asta? Pentru ca odata ce faci asta, lucrurile o sa vina de la sine si, pe deasupra, vei fii de 100 de ori mai multumit de rezultate. Dar poti sa peterci o viata intreaga incercand sa ii dai un sens si sa o controlezi, iar la sfarsit sa iti dai seama ca ala de fapt nu e locul tau.

sa accepti ceea ce nu esti. : Asta e mai usor, oarecum.  E usor sa te bagi intr-o cutie mica si sa spui “sunt asa, nu sunt asa” dar ce sens are sa te sufoci? A accepta ceea ce nu esti nu inseamna sa nu iti testezi limitele. Trebuie sa intelegem ca sunt anumite lucruri care pur si simplu nu ni se potrivesc. Asa sunt eu cu matematica, de exemplu. De ceva vreme ma tot mint (de fapt ma tot mint din generala) ca stiu ceva matematica. Dar nu stiu! (EU!=MATE).

In final as dori sa ies putin din acest subiect polemic si sa urez “La multi ani” catorva “Andrei si Andrele”: Andrei , Andrei, si Andrei, Andreea, Andreea, Andreea, Andreea, si Andrei si Andrei si Andreea, si lui Andrei(fratele lui) si Puiu(nu ii mai stiu blogul). Daca am omis pe cineva, scuzati-ma.

Legenda:

-aia cu linkurile ii stiti deja

-cei scrisi cu bold sunt colegii mei de clasa

-cei scrisi cu culoarea asta sunt colegi de la handball.