Mereu am avut impresia ca se face un paralelism intre ceea ce vreau eu sa fiu si ceea ce ar fi normal sa fiu.  Cred ca lumea se asteapta la prea multe lucruri de la mine. Nu pot intelege tot. Nu sunt robot. Nu pot sa fiu perfecta. Nici nu vreau.

Toti se asteapta ca eu sa fiu de 10 la scoala fara sa invat nimic. Nu am cum. Pentru note trebuie munca.

Toti se asteapta sa inteleg perfect problemele lor. Nu am cum. Eu incerc si imi dau silinta. Mai ales pentru cei la care tin. Dar sincer nu am cum sa ma transpun in toate situatiile.

Tot ce cer de la cei din jur e intelegere si toleranta. Cer prea mult?

Eu vreau sa fiu tipul ala de om (a se vedea ca nu am zis „Fata”) care scrie si este apreciata pentru asta. Care joaca handbal si este apreciata pentru asta. Care are principii si i se respecta, chiar daca ele sunt mai invechite. Poate unii acestui gen de om ii zic melancolic, comunist, retardat. Nu ma intereseaza. Asa sunt eu. Si prefer sa am prieteni care ma inteleg de la inceput pana la sfarsit decat prieteni care se prefac a zice „Da” pentru un simplu minut si apoi…

Nu imi plac oamenii care se cred superiori datorita lucrurilorpe care le fac. Aia face parte din influenta anturajului..etcetera. Ceea ce ne face speciali sunt lucrurile cu care ne-am nascut, acele lucruri pe care nici un individ nu le poate copia. Si aici nu ma refer la tupeu, atitudine, life-style. Ma refer la ambitie, curaj, patos, toleranta.

Anunțuri