(In ajutorul celor ce dau BAC-ul, asta-i din hermeneutica)

Blaga, poetul-filosof,aplecat peste intrebarile lumii(Scrisoare), voce singulara intre poetii tribuni ai Transilvaniei, a deschis liricii romanesti interbelice orizonturile fascinante ale gandirii mito-poetice cristalizate intr-o viziune cosmologica de uluitoare coerenta.

Aventura cuvantului si a tacerilor bune ale lui Blaga intleiaza un teritoriu privilegiat, la cumpana apelor, intre traditionalism si modernism, intre constiinta autohtoniei si vocatia universalitatii. Lumina lui Blaga este un univers al zarilor interioare, modelat intr-o structura „cristalica” prefigurata inca din prima poezie a volumului de debut, Poemele Lumii(1919). Implicat in efortul generatiei interbelice de a schimba paradigma poeticitatii, Blaga si-a formulat principiile eseistice in eseuri si aforisme, in numeroase acte poetice(Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Noi, cantaretii leprosi, Cantaretii bolnavi, Catre cititori, Fiu al faptei nu sunt, Alchemie, Inscriprie, Poetii, Unde un cantec este,s.a.). Poezia programatica Eu nu strivesc corola de minuni a lumii anunta o lirica reflexiva, o confesiune a trairilor autentice, o poetica inzestrata ciu o forta vizionara de exceptie.

Titlul acestei ars poetica prin care se deschid Poemele luminii reliefeaza, intr-un enunt propozitional, raportul eu poetic-univers. Intregul orizont mundan este imaginat ca o corola de minuni a lumii. Aceasta metafora revelarotie figureaza universul totalizator ca pe o reprezentare sferica de o fragila armonie(simbolul floral al corolei), definita prin ideea de miracol. Eul poetic se raporteaza la aceasta lume mirabila printr-o metafora verbala:Eu nu strivesc.

(preluare din hermeneutica. partea I)

Anunțuri