De mult parca nu am mai tratat o tema serioasa si imi cer scuze celor care ma citesc pe aceasta cale. Sau probabil am abordat-o si nu am dezvoltat-o. In fine, imi cer scuze.

In ultima vreme trec printr-o perioada de sigurtate sau solitudine(nici eu nu stiu ce este cu adevarat). Poate ma ajutati voi sa o definesc dupa ce va voi povesti/explica situatia. Scriu acest articol cu pe muzica si cu un copil de 3 ani care urla fara sa inceteze  si a carui fata cere numai pumni la cati nervi am. Saracu’ n-are nici o vina ca e alintat. Ma uit la el si ma interb de altfel ce vina am eu, ce am facut sa trebuiaca sa il suport. (Si da, sunt in perioada aia in care tote lucrurile din jur ma enerveaza.)  Nici nu mai stiu sa ii raspund la vesnica lui intrebare „Ce ma fac?”.

In legatura cu singuratatatea/solitudinea, nu stiu ce sa spun concret. Imi este atat de urat sa incep sa intreb lumea „Cine iese afara?” sau „Ce treaba ai la ora cutare?”. Ioana e plecata in Belgia si Cristina la Bucuresti. (pentru necunoscatori, sunt doua prietene de-ale mele) Alina iese cu nu-stiu-cine iar eu avandu-l pe asta mic pe cap nu ma pot duce.

Iar copilul asta inca nu vrea sa taca. De asemenea mai e sentimentul ala frustrant cand cunosti multe persoane cu care te intelegi bine si sunt in alte orase. Toti au plecat dar eu unde am ramas? Nu stiu daca e doar solitudine si paranoia mea caracteristica nu ma lasa sa vad ca ceilalti pur si simplu nu sunt in oras sau chiar nu mia e nimeni pe aici. Si plodul tot mai tare urla si eu tot mai nervoasa devin.

Mai e si problema selectvitatii. Adica as putea sa ies cu oricine dar prefer sa ies cu cineva cu care sa pot eventual sa vorbesc. Intelegeti voi situatia.

Iar melodiile astea de la Daughtry devin din ce in ce mai deprimante. Cred ca am sa ma duc in parc si am sa ma joc cu Stefan fara sa il mai las de capul lui pentru ca alta optiune nu am(asta daca nu se iveste intr-o ora cineva sau ceva cu suflet mare care vrea sa imi tina de urat).Sa raman in casa nici nu ma gandesc pentru ca ar insemna colaps mental(metaforic vorbind).

Ma simt ca si cum as cersi atentie dar…probabil asta si fac. Deci ma baga si pe mine cineva in seama, va rog?

Later edit: Si nu, nu sunt emo. Fiecare are perioade de astea. Nu puteti spune ca sunt mereu asa deci nu sariti cu concluzii pripite.

L.L.E: S-a rezolvat pana la urma. Ma simt bine:X.

Anunțuri