Nu stiu cum veni vorba, dar m-a izbit un chef nebun de scris ceva fara sens, lung si melodramatic.

Ma gandeam la firea mea si incercam sa ma autocaracterizez, sa inteleg ce fel de persoana sunt. Sunt optimista, plina de viata, joviala, curajoasa? Daca sunt asa atunci de ce mai scriu postul asta? Imi e greu sa vorbesc despre mine deci va rog sa imi scuzati stangacia sau, mai bine zis,  imbecilitatea. Daca as fi optimista, joviala si toate dracoveniile alea cred ca as obosi. Adica nici macar eu nu am asa mare energie. Mai am nevoie si sa ma alint si sa ma dau trista numai sa aud o vorba buna. Da, recunosc, uneori starea de tristete nu e chiar tristete…e mai mult nevoie de atentie(cum e si acum…probabil).

Deci nu sunt o persoana d-aia. Ma gandeam poate sunt ca Ioana: sarcastica, ironica, etc, plm. Nu sunt nici asa pentru ca ea are o mai mare usurinta in a-si baga picioarele in micutul tau sufletel ranit. Mie mi-e mult mai greu sa fiu indiferenta. Am observat ca am totusi o atractie deosebita in a amagi oamenii, fara voia mea desigur. Oare tine de semnul zodiacal, de anturaj, de familie sau e doar un instinct? Treaba cu amagitul, zic. Because I flirt, doesn’t mean I’m interested. Si totusi, dupa o perioada ma atasez si eu desi sunt constienta ca nu a voie sa ma atasez de oricine. Adica imi ajung prietenii pe care ii am. Nu de alta dar daca am prea multi, trebuie sa le spun tuturor povesti, necazuri, nevoi si eu dupa ce spun unei persoane imi trece spuma supararii. Ce sens ar avea sa imi tin prieteni de  fun-plaisir? Si totusi am si eu nevoie de cineva cu care sa imi pierd timpul mai ales cand bruneta de Cristina pleaca din 2 in 2 zile la Bucuresti, Ioana mai are de plecat la Gheorgheni si Alina umbla brambura de saraca nici ea nu stie cu cine tre sa iasa azi sa nu supere pe nimeni.

Am ajuns la concluzia ca am pre multi prieteni buni si tre sa mai facem curatenie. Am nevoie de amici cu care doar sa ies si sa rad. Prieteni buni imi ajung cati sunt.

Ma uitam prin agenda telefonica si vedeam numere de oameni cu care am vorbit, vorba aia, multe vrute si nevrute si acum nu mai stiu ce cauta acolo.

Revenind la mine.  Multi mi-au spus ca am carisma. Recunosc, chiar e usor sa vorbesti cu mine pentru ca nu judec, ascult, povestesc la randul meu. Ajut, ma las ajutata. Nu prea esti normal daca nu poti sa porti o conversatie normala cu mine. Adica, ce dracu! De asemenea este just ca am un ego mai mare decat curul ei dar nimeni nu e perfect, no?

O alta ipoteza plauzibila e ca sunt o persoana sceptica.

Via dexonline

SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s.m. și f. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S.m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

Adica sunt constienta ca sunt cum sunt dar nu am incredere in mine. N-am tupeu, asta e. Si totusi nu imi explic egoul meu enorm pe care , de altfel, mi-l asum.

Cred ca sunt o pasare calatoare care cauta sa se adapteze nevoilor sufletesti si aduna in jurul sau persoane care sa ii satisfaca nevoile: sa o inveseleasca, sa ii mentina interesul traz, sa o faca geloasa, dorita…pnm, intelegeti voi.

Anunțuri