N.Steinhardt – Jurnalul fericirii

Latr edit: Am inceput sa prind firul povestirii care defapt este o pledoarie a curajului de a crede ca Dumnezeu e mereu acolo si ca el niciodata nu ne-a indemnat sa fim prosti, sa credem si sa nu cercetam.  De altfel motto-ul cartii este un citat din Marcu 9,24:”Cred, Doamne, ajută necredinţei mele.” pe care autorul cosidera ca  fiind reprezentativ pentru intreaga Biblie. Cartea este foarte greu de citit deoarece jurnalul nu este tinut cronologic. Steinhardt se scuza afirmand :”Creion si hartie nici gand sa fi avut la inchisoare. Ar fi asadar nesincer sa incerc a sustine ca <<jurnalul>> acesta a fost tinut cronologic; e scris apres coup, in temeiul unor amintiri proaspete si vii”(din prefata). Cartea reprezinta nu o abordare nejustificata a unui om care spune vrute si nevrute in disperata cautare a unui salvator  (caci el se afla in inchisoare)  ci o analiza destul de coerenta si „la rece”(desi nu cronologica) a pasajelor biblice si a elementelor ce l-au detrminat pe el sa treaca la crestinism(era evreu). Cineva mi-a spus odata ca nu exista inteligenta ci doar o carte in plus citita deci va invit si pe voi sa ii faceti lectura. Chiar daca pare greoaie, merita.

Dupa primele 40 de pagni mi-am dat seama ca am citit de fapt vreo 60 pentru ca de fiecare data cand nu inteleg ceva trebuie sa recitesc secventa. Un mare..da. Ma uit la cartea asta si o citesc mai mult de curiozitate. Curiozitatea mea de fapt consta in ambitia sa vad daca la sfarsit o sa zic „da ma, am inteles”(un cacat). O sa o mai raresc cu blogu cred…Am alte treburi de facut gen: tund dragoni, ascult iarba cum creste, gadil sub pipota  caini cu covrig in coada…de-astea.

Anunțuri