Tin legatura cu un fost elev al liceului meu. De curand, am primit un mail de la el care suna cam asa:

Lasa-i pe nerozi, mergi pe adevaruri, pai asta e LVA-ul. Lumea se schimba in aparenta, insa oamenii raman aceiasi. Mergi pe armonii, ca echilibrul din minte nu il poate modifica un ceva schimbator, cum e natura umana. Multi simuleaza foarte bine inteligenta.Cum zicea Eminescu, e bine sa stam pe o margine de lume, si sa-i vedem cum isi joaca rolurile pe scena.
Tu unde iti vezi increderea si stabilitatea? Ce te motiveaza sa continui?
Cum mai e cu spiritul? Oamenii mai au o asa mica dorinta ca sa isi depaseasca conditia?

Daca vezi asta, scuze ca mi-am permis sa il public insa mi-a pus destul de multe semne de intrebare.  In general ma consider o persoana destul de echilibrata psihic insa mi-am dat seama ca la mine echilibrul vine din alternanta starilor de bine cu starile de rau, nicidecum o stabilitate emotionala propriu-zisa. El vorbea acolo despre cunoastere, despre scoala, dar eu mi-am permis sa generalizez. Am ramas cu un gust amar cand mi-a fulgerat prin minte ca poate eu sunt de fapt unul din „actorii” pe care cei de pe margine ii analizeaza.

Unde imi vad increderea si stabilitatea?Increderea mi-o vad tocmai in lucrurile schimbatoare precum natura umana. E un paradox, nu? Imi e mai usor sa am incredere in ceva ce poate la randul sau sa aiba incrdere in mine. Cifrele si datele fixe ma sperie pentru ca e doar un raspuns. Latura umana ma incanta mai mult: am mai multe sanse sa am dreptate.

Ce ma motiveaza sa continuu? In primul rand faptul ca am inceput.Ma motiveaza comoditatea si refuzul de a gandi ca mai exista si altceva.  Ma simt oarecum debusolata si descentrata. Am nevoie de echilibru.

Anunțuri